Ce este psihoterapia pozitivă

Psihoterapia pozitivă este o formă de psihoterapie care nu întreține imaginea clasică a pacientului purtător de simptome, în timp ce terapeutul este întruchiparea sănătății, ci consideră că în pacient coexistă atât predispoziția către boală, cât și către sănătate. Psihoterapia pozitivă găsește în analiza diferențială o interpretare mult mai cuprinzătoare.

iulie 2013 136

Prin ce se diferențiază oamenii unii de ceilalți ? Ce au toți oamenii în comun ?

Psihoterapia pozitivă încearcă să răspundă la aceste întrebări prin concepția sa fundamentală, anume că fiecare om se naște cu două capacități de bază: capacitatea de a iubi și capacitatea de a cunoaste. Din aceste capacități de bază se diferențiaza de-a lungul istoriei vieții capacitățile actuale, adică totalitatea capacităților umane la momentul actual, capacități care joacă un rol foarte important în viața familială, profesională și în societate.

Capacitățile actuale, însă, nu sunt observate pana nu se exteriorizează în acțiuni, tot la fel cum nu poți observa o furnică neagră care stă pe o piatră neagră într-o noapte întunecată. Numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții, aceste capacități devin observabile.

Capacitățile actuale pot cuprinde:

  • Capacități primare- se referă la capacitatea de a iubi, sunt legate în special de sfera emoțională și se dezvoltă în relațiile interumane, în cadrul cărora un rol substanțial îl au persoanele de relație din copilărie, mama, tatăl sau orice altă figură semnificativă din trecutul fiecăruia. Capacitțăile primare sunt: iubirea, rabdarea, contactul fizic, sexualitatea, încrederea în sine și în ceilalți, speranța, credința, dubiul, certitudinea, unitatea.
  • Capacități secundare – se dezvoltă din capacitățile primare și sunt expresia capacității de cunoaștere. Acestea sunt: hărnicia, punctualitatea, ordinea, curățenia, supunerea, politețea, sinceritatea, fidelitatea, dreptatea, spiritul de economie, seriozitatea, precizia, conștiinciozitatea.

Atât capacitățile care sunt dezvoltate exagerat cât si cele subdezvoltate devin posibile surse ale conflictelor și tulburărilor din domeniul relațiilor inter-umane și ale vieții psihice individuale, și anume: depresii, tulburări de comportament, angoasă, agresivitate, tulburări psihosomatice, sexuale, inhibiții, anxietate.